Espressorul nu mai spumează laptele

Spuma subțire, laptele care stropește sau duza din care nu iese nimic țin aproape întotdeauna de laptele uscat din circuit. Mai rar e o piesă: la Philips, de exemplu, electrovalva de cappuccino.

4,9 din peste 900 de recenzii Google

  • Pași diferiți pentru fiecare marcă
  • Constatare înainte de lucrare
  • Garanție scrisă pentru reparație

Ce încercați acasă, după marcă

  • DeLonghi: desfundați cu un ac cele două găuri ale cappuccinatorului, după ce s-a răcit; la carafă, rotiți butonul pe «CLEAN» după fiecare băutură.
  • Saeco: rulați programul de curățare cu abur («HYGIESTEAM» la GranAroma); dacă nu ajunge, demontați cappuccinatorul și spălați-l.
  • Krups: verificați tubul accesoriului auto-cappuccino pe toată lungimea și montați-l etanș.
  • Jura: demontați spumantul fin și clătiți-i componentele.
  • Gaggia: lăsați duza să se răcească, demontați-o și desfundați orificiul cu un ac fin.
  • La toate mărcile: circuitul de lapte se curăță cu soluție la 2–4 săptămâni.

Ce găsim în atelier

Când curățarea de acasă nu mai ajută, acestea sunt cauzele pe care le întâlnim cel mai des.

1. Lapte uscat adânc în circuit

Depunerile ajung în tuburi și în supapele carafei, unde peria nu ajunge. Le desfacem și le curățăm piesă cu piesă.

2. Garnituri întărite la carafă sau la duză

Garniturile care nu mai etanșează trag aer greșit, iar spuma iese mare și se sparge repede.

3. Electrovalva de cappuccino (Philips)

Când electrovalva nu se mai deschide corect, laptele nu e tras sau nu e spumat. Se înlocuiește.

4. Tub fisurat sau desprins

La sistemele cu tub (de exemplu auto-cappuccino Krups), o fisură mică strică aspirația laptelui.

5. Calcar pe circuitul de abur

Aburul iese slab sau intermitent; după decalcifiere și curățare, spumarea revine.

Din atelierul DeFix

Circuite înfundate și depuneri găsite la curățarea aparatelor în atelier.

Curățare și igienizare espressor în timpul reviziei
Curățare și igienizare espressor în timpul reviziei
Mucegai în unitatea de infuzare a unui espressor automat
Mucegai în unitatea de infuzare a unui espressor automat
Circuit de apă înfundat – espressorul nu mai curgea
Circuit de apă înfundat – espressorul nu mai curgea

Video din atelier

Kitul de întreținere și curățarea unui Philips, filmate la noi; aceleași principii se aplică și la alte mărci.

Află prețul reparației

Scrieți marca și modelul și ce face laptele: nu iese, stropește sau iese fără spumă. Vă sunăm cu un preț estimativ.

  • Prețul îl aflați înainte de reparație
  • Constatarea e gratuită dacă faceți reparația (cum lucrăm)
  • Factură și garanție scrisă
  • Aduceți aparatul la atelier, pe Calea Șerban Vodă 43

Întrebări frecvente

De ce nu mai spumează laptele espressorul meu?

Cel mai des, laptele uscat înfundă duza, cappuccinatorul sau tuburile. Curățați-le după pașii mărcii; dacă nu ajută, poate fi o garnitură, un tub sau, la Philips, electrovalva de cappuccino.

Cât de des trebuie curățat circuitul de lapte?

Ghidurile mărcilor cer clătire după folosire și curățare cu soluție pentru circuitul de lapte la 2–4 săptămâni, indiferent dacă aparatul o cere.

Se poate repara electrovalva de cappuccino la Philips?

Da. Electrovalva se înlocuiește, iar circuitul de lapte se curăță complet în timpul reparației.

Pot pune piesele de lapte în mașina de vase?

Depinde de model: ghidul fiecărui aparat spune ce piese merg în mașina de vase și ce piese se spală doar de mână.

Alte probleme frecvente

Service pe mărci